sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Şi iarăşi Sofroni

  După cum am promis anterior, revin la cazul "suporterului stropit", caz în care, principal figurant a fost fotbalistul clubului Zimbru Chişinău - Veaceslav Sofroni. Pentru cei care nu cunosc cazul amintesc: în turul acestui campionat, după un meci ordinar de campionat, fotbalistul celor de la Zimbru, Sofroni a aruncat cu cafeaua pe care o ţinea în mînă, după ieşirea de la duşuri, într-un suporter al clubului chişinăian, argumentîndu-şi gestul ca răspuns la comportamentul suporterilor pe parcursul acelui meci, în care fusese obstrucţionat în nenumărate rînduri. Ce am scris despre acest caz imediat după incident, puteţi citi Aici.

Imediat după incident am hotărît să-l invit pe Sofroni la emisiunea Academia Sportului, pe care o moderam pe atunci împreună cu Iurie Opincă. L-am sunat, şi-a dat acceptul să vină la emisiune, după care a fost de negăsit, nerăspunzîndu-mi la telefoane. Tot în acea perioadă am şi făcut promisiunea să mă întorc la temă cu prima ocazie, neputînd înţelege de ce presa de la noi a ignorat un caz relevant pentru realităţile campionatului autohton.

Pentru a pune lucrurie la punct, m-am întîlnit astăzi cu membrii galeriei Zimbru, pentru a discuta cazul Sofroni. La meeting fiind prezent şi omul care a fost stropit de Sofroni cu cafea. El se numeşte Dragoş Galbur, pe careaţi putut deja să-l ascultaţi pe acest blog. Spre marea mea surprindere, am realizat că staude vorbă cu o galerie deosebită de noţiunea clasică de ultras. Dacă ar fi să ne luăm după cuvintele lui Sofroni, care declara că galeria Zimbrului este alcătuită din "beţivi şi narcomani" şi că "Zimbru mai bine ar juca fără suporteri", atunci persoanele cu care am vorbit eu azi nu fac parte din galeria acestui club.
Am conversat cu nişte băieţi inteligenţi şi culţi, carem-au uimit prin devotamentul lor faţă de club. Iar cel pe care Veaceslav l-a atacat, vărsîndu-i cafeaua peste el şi sărindu-i la gît, nu este un "narcoman" ci student la medicină, poet şi pianist.

Revenind la tema Sofroni vs Suporteri, nu înţeleg de ce imediat după acel incident nu s-a văzut iniţiativă din partea nimănui? Nici presa nu a tratat cazul, el fiind primul de acest fel, pentru campionatul nostru, nici conducerea clubului (în persoana lui Gheorghe Juraveli) care, contactată de mine, mi-a ignorat întrebările despre acest caz şi făcînd-o pe niznaiu'. Unde s-a mai văzut ţară europeană în care pentru o asemenea ieşire să nu se dea sancţiuni serioase jucătorului, din parte conducerii? Şi dacă nu financiare (clubul trecea în acele momente printr-o criză financiară acută) atunci, măcar una administrativăsau sportivă.

În asemenea momente am impresia că organizarea acţiunilor grupării ultras a Zimbrului, funcţionează mai bine ca cele a clubului, şi asta-i grav, mai ales pentru un club care s-a considerat "fanion" naţional, pînă nu demult. Da - suporterii l-au obstrucţionat pe parcursul a mai multe meciuri din cauza jocului slab, demonstrat pe teren (da' cine n-a făcut-o?), da - i-au strigat să plece de la club, da - l-au fluierat de fiecare dată cînd atingea balonul, dar ăsta nu poate fi un argument pentru a insulta de mamă aceşti suporteri, sau a le vărsa cafeaua în faţă. Nu credeţi? Au ceva comun cu profesionalismul gesturile acestui fotbalist care se crede mai sus de normele etice din fotbal (fiind încurajat, mutual, de conducerea clubului, prin neacordarea unor sancţiuni)? Eh Sofroni.........

Blogul lui Ivan Goncearuc
Numai ZIMBRU!!!