marți, 15 decembrie 2009

Vicepreşedintele “Lukoil” şi patronul “Zimbrului”, Nicolae Ciornîi, se lansează în politică

  Urmatorul articol nu prea are treaba cu ce ne ocupam noi pe situl dat;-))) dar am hotarit sa-l postezi din simplu motiv ca e vorba despre presedintele clubului  noastru - Zimbru Chisinau.


  Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Moldova a decis să se lanseze în politică. Nicolae Ciornîi este, pe moment, vicepreşedinte al Companiei "Lukoil", patronul clubului sportiv “Zimbru” , are proprietăţi în Republica Moldova, România, Rusia  şi are o avere estimată de către unii experţi la 300-500 de milioane de dolari. Despre plecarea sa din compania “Lukoil” şi lansarea în politică, Ciornîi va anunţa mâine, 16 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.


"Nicolae Ciornîi are vârstă  de 56 de ani şi este economist de specialitate. A absolvit Institutul pentru economie şi comerţ de la Moscova şi se menţine la moment în topul celor mai influenţi oameni din Moldova", scrie revista Vip Magazin.

Potrivit aceleiaşi surse, Ciornîi a contribuit esenţial la consolidarea companiei LUKOIL-Moldova şi a pus umărul la dezvoltarea LUKOIL-România, LUKOIL-Ucraina, LUKOIL-Ungaria.

Potrivit revistei Vipmagazin, Nicolae Ciornîi are cetăţenie română şi relaţii foarte bune la Moscova.

Într-un interviu acordat revistei VIPmagazin în luna octombrie, Ciornîi declarat că nu se implică în politică sub nicio formă.

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Maia Visterniceanu 


    p.s   Acum stau si ma gindesc putin... Vestea cu lansarea lui in politica o socot ca una rea pentru noi. Prea mult e stimat D-nul Ciorni de catre noi (sau cel putin de mine personal) si sincer imi pare rau ca se aventureaza in politica noastra cea mirsava si murdara... Un om daca e muscat de zombi devine unul din ei... 

  Referitor la stirea de abandonarea a postului de vicepresedinte a companieie "Lukoil" eu personal ma bucur foarte mult! Daca pina acum D-nul Ciornii era prea ocupat si nu-i mai pasa de "Zimbru"(lasind echipa pe miina unor nesimtiti care practic au distrus clubul) pai acum  putem cel putin spera ca pe viitor se va gindi mai mult la club sau  ii va atrage mai multa atentie...

 
Numai ZIMBRU!!!